Blog

Află tot ce trebuie să știi despre scleroza multiplă – Cauze, simptome, diagnostic și tratament

Scleroza multiplă (SM) este o afecțiune inflamatorie cronică, autoimună, multifactorială, neurodegenerativă care afectează mielina din sistemul nervos central. Semnele și simptomele SM variază foarte mult de la un pacient la altul sau de la un moment al evoluției bolii la altul, și depind de sediul și numărul leziunilor demielinizante. Unii pacienți cu scleroză multiplă (în forme avansate) își pot pierde rapid capacitatea de a merge, în timp ce alții experimentează perioade lungi de remisiune fără a prezenta simptome noi.

Tratamentele utilizate în prezent în scleroza multiplă nu vindecă complet afecțiunea, nefiind o cauză cunoscută și niciun tratament etiologic. Totuși, acestea au rolul de a accelera recuperarea după puseele suferite de pacienți, de a contribui la modificarea cursului bolii și la gestionarea simptomelor. În plus, răspunsul pacienților la tratamentele administrate poate fi diferit, iar speranța de viață depinde foarte mult de complicațiile apărute de-a lungul timpului și de diferite dizabilități.

Ce este scleroza multiplă sau scleroza în plăci?

Scleroza multiplă (SM), denumită în urmă cu mai multe decenii în literatura franceză ”scleroza în plăci”, este o boală neuroinflamatorie cronică, autoimună, multifactorială, neurodegenerativă, care se asociază cu afectarea mielinei (teaca care învelește axonii – respectiv prelungirile neuronilor) din sistemul nervos central (creier și măduva spinării) și cu neurodegenerare, prin leziuni și pierderi axonale ce determină afectarea rețelelor neuronale cu progresia impredictibilă a dizabilității fizice dar și cu afectare cognitivă, consecință a acestor leziuni.

Debutează în general la persoane tinere (20-40 de ani), în cazuri mai rare și la copii sau adolescenți, raportul femei: bărbați fiind de 3:1. Are grad mare de variabilitate în ceea ce privește evoluția bolii și răspunsul la terapiile specifice modificatoare ale evoluției bolii. Nu este o afecțiune cu transmisie genetică, riscul de a avea un copil cu scleroză multiplă fiind de 2-3% dacă unul dintre părinți a fost diagnosticat cu această boală, și de 12-30% dacă ambii părinți au scleroză multiplă.

Tipuri de scleroză multiplă

Scleroza multiplă poate fi de mai multe tipuri, în funcție de evoluția sa. Potrivit ultimelor clasificări din domeniul medicinei există patru tipuri de scleroză multiplă: Scleroza multiplă recurent remisivă (SMRR), Scleroza multiplă primar progresivă (SMPP), Scleroza multiplă secundar progresivă (SMSP) și Scleroza multiplă progresiv-recidivantă (SMPR).

Scleroza multiplă recurent remisivă (SMRR)

Scleroza multiplă recurent remisivă, numită pe scurt și SMRR, este cea mai întâlnită formă de scleroză multiplă, afectând în special pacienții tineri. În cadrul acestui tip de scleroză multiplă persoanele suferă pusee sau exacerbări ale simptomelor („recăderi”), care apoi se atenuează sau dispar („remisiune”).

Remiterea simptomatologiei poate fi variabilă în timp, de la câteva zile până la luni, iar apoi boala devine inactivă clinic timp de luni sau chiar ani. Potrivit Federației Internaționale de Scleroză Multiplă, aproximativ 85 la sută dintre persoanele cu scleroză multiplă sunt diagnosticate inițial cu SMRR.

Scleroza multiplă primar progresivă (SMPP)

Aproximativ 10 până la 15% dintre persoanele cu SM sunt diagnosticate cu scleroza multiplă primar progresivă. În această formă de SM poate fi afectată în special măduva spinării. Persoanele cu SMPP au simptome și dizabilități care se agravează lent progresiv, spre deosebire de SMRR, formă în care pacienții prezintă atacuri acute.

Scleroza multiplă secundar progresivă (SMSP)

Scleroza multiplă secundar progresivă (SMSP) se instalează în continuarea SMRR la un interval de peste 10 ani și are o evoluție progresivă rapidă. Majoritatea persoanelor care au SMRR vor trece la un moment dat în evoluția bolii în forma SMSP. În SMSP există o agravare progresivă a simptomelor în timp, fără perioade definite de remisiune.

Scleroza multiplă progresiv-recidivantă (SMPR)

Scleroza multiplă progresiv-recidivantă (SMPR) este cea mai rară formă a bolii, fiind și cea mai agresivă. Se caracterizează printr-o agravare progresivă a afecțiunii încă de la debut, similară sclerozei multiple primar progresive. Există episoade ocazionale de recidivă cu intensificarea simptomelor, asemănătoare cu cele experimentate în SMRR. Înrăutățirea progresivă a afecțiunii în cazul SMPR este cauzată de afectarea sau pierderea neuronilor.

Scleroza multiplă – cauze

Cauza sclerozei multiple este necunoscută. Este considerată o boală autoimună, în care sistemul imunitar atacă propriile țesuturi, respectiv stratul de mielina care acoperă neuronii la nivelul sistemului nervos central (creier și măduva spinării).

Factorii de mediu ar putea provoca sau favoriza apariția SM , însă șansele de a fi transmisă pe cale genetică rămân reduse, fiindcă riscul de a avea un copil cu scleroză multiplă este de 2-3% dacă unul dintre părinți a fost diagnosticat cu această boală, și de 12-30% dacă ambii părinți au scleroză multiplă.

Factorii de risc pentru scleroza multiplă

Printre factorii de risc ai sclerozei multiple se numără:

Vârsta. Scleroza multiplă poate apărea la orice vârstă, dar debutul este de obicei la persoanele tinere, cu vârsta cuprinsă între 20 și 40 de ani. Mai rar debutul se poate produce în perioada adolescenței și a copilăriei. Adulții de peste 45 de ani fie sunt tardiv diagnosticați, la un interval considerabil de la debutul bolii, fie sunt persoane cu afecțiunea în evoluție și progresie.

Sexul. Femeile au o probabilitate mai mare decât bărbații de a avea scleroză multiplă. Raportul femei: bărbați este de 3:1.

Antecedente familiale. Dacă unul dintre părinți sau unul dintre frații pacientului au fost diagnosticați cu scleroză multiplă, atunci crește riscul.

Anumite infecții. Infecțiile anterioare cu mai multe virusuri ar pute fi incriminate. Virusul Epstein-Barr, agentul etiologic al mononucleozei infecțioase deține întâietatea în studiile actuale. Se mai iau în discuție și Citomegalovirus-ul, virusul varicelo-zosterian, virusul rujeolic, retrovirusurile endogene HERV-W cât și Clostridium perfringens tipul B.

Rasa. Persoanele cu pielea albă, în special cele de origine nord-europeană, au cel mai mare risc de a dezvolta scleroză multiplă. Persoanele de origine asiatică, africană sau nativ-americană sunt la polul opus, având șanse mai mici de a dezvolta boala.

Clima. Scleroza multiplă este mult mai frecventă la distanță de ecuator, cum ar fi în Canada, nordul Statelor Unite, Noua Zeelandă, sud-estul Australiei și Europa.

Vitamina D. Nivelul scăzut de Vitamina D și expunerea redusă la lumina soarelui pot crește riscul de a dezvolta scleroză multiplă.

Anumite boli autoimune. Riscul ca un pacient să fie diagnosticat cu scleroza multiplă crește dacă de-a lungul vieții a avut și alte afecțiuni autoimune precum tiroidita autoimună, anemia pernicioasă, psoriazisul, diabetul de tip 1 sau boala inflamatorie intestinală Crohn.

Alți factori etiologici posibili: fumatul, obezitatea, poluarea atmosferică, dieta nesănătoasă, excesul de sare, traumatisme cerebrale repetate în adolescență, anumite comorbidități.

Scleroza multiplă – simptome

Semnele și simptomele sclerozei multiple diferă de la o persoană la alta și pe parcursul evoluției bolii, în funcție de localizarea leziunilor demielinizante. Simptomele sunt clasificate sub trei forme: primare, secundare și terțiare.

Simptome primare

Simptomele principale se declanșează în momentul în care teaca de mielină care acoperă axonii neuronilor din creier sau măduva spinării sunt lezați. Prin urmare, cele mai frecvente simptome sunt:

• Pierderi senzoriale (vedere, auz);

• Senzație de slăbiciune;

• Senzații de șoc electric care apar la anumite mișcări ale gâtului, în special la aplecarea capului în față (semnul Lhermitte);

• Tremor, lipsă de coordonare sau mers nesigur;

• Slăbiciune (scăderea forței musculare, pareze) la unul sau două membre, care apare de obicei pe o parte a corpului la un moment dat.

• Amorțeli, scăderea sensibilității – la membre, trunchi sau față.

Simptome secundare

Cel mai important simptom secundar se leagă de controlul vezicii urinare, apărând senzația de golire incompletă, de micțiune imperioasă sau incontinență. De asemenea, se pot dezvolta și infecții ale tractului urinar, în special la purtătorii de sondă urinară sau la cei cu sondaje vezicale repetate.

Pacientul poate avea și probleme de vedere. Vor fi simptome precum:

• Pierderea parțială sau completă a vederii, de obicei la un singur ochi la un moment dat, adesea cu durere în timpul mișcării ochilor;

• Vedere dublă;

• Vedere încețoșată.

Simptome terțiare

Scleroza multiplă este o boală care nu afectează pacientul doar din punct de vedere fizic, ci și psihic și social. În timp ce scleroza multiplă avansează, persoana devine mai sensibilă din punct de vedere emoțional, putând evolua către anxietate, depresie, insomnie, declin cognitiv până la auto-izolare completă de restul societății.

Alte simptome pot fi: vorbire neclară sau tulburare de limbaj (pacientul nu înțelege sau nu se poate exprima),fatigabilitate (oboseală fără motiv) , amețeli (vertij), furnicături sau dureri în anumite părți ale corpului, disfuncție sexuală (erectilă, de ejaculare, uscăciune vaginală, scăderea libidoului).

Tratamentul sclerozei multiple

Nu există un tratament etiologic, care să vindece complet scleroza multiplă. Tratamentul se concentrează, de obicei, pe accelerarea recuperării după pusee, pe încetinirea progresiei bolii și pe gestionarea simptomelor.

Pentru puseele de scleroză multiplă se utilizează următoarele tratamente:

Corticosteroizii – metilprednisolon intravenos prescris pentru a reduce inflamația la nivelul noii leziuni demielinzante. Efectele secundare ale acestora pot include insomnie, creșterea tensiunii arteriale, creșterea nivelului de glucoză din sânge, schimbări de dispoziție, ulcer și retenție de lichide.

Schimbul plasmatic – Porțiunea lichidă a unei părți din sângele pacientului (plasma) este îndepărtată și separată de celulele sanguine. Apoi, celulele sunt amestecate cu o soluție proteică (albumină) și introduse din nou în corp. Schimbul de plasmă poate fi utilizat dacă simptomele devin severe, dacă nu au răspuns la corticosteroizi sau dacă aceștia nu au putut fi administrați din diferite motive medicale.

Pentru încetinirea progresiei bolii există terapii imunomodulatoare, imunosupresoare și de reconstituire imuna (selectivă sau non-selectivă) care sunt prescrise personalizat, fiecărui pacient în parte de un medic neurolog specializat în tratarea sclerozei multiple.

De asemenea, tratamentul simptomatic medicamentos mai poate include antidepresive, anxiolitice sau analgezice. Se vor trata și afecțiunile asociate. În completarea acestei medicații, medicul specialist poate recomanda și diverse terapii precum non-farmacologice precum fizioterapia, kinetoterapia, hidrokinetoterapia, terapia ocupațională, dansul, masajul, tai chi, yoga, înot etc.

Metode de diagnostic ale sclerozei multiple

Diagnosticarea începe cu procesul de anamneză, respectiv cu o discuție între medic și pacient, în care se va detalia istoricul medical și pacientul va descrie primele simptome. Se va efectua un examen neurologic amănunțit, apoi medicul neurolog va recomanda o serie de teste care să confirme suspiciunea de diagnostic de scleroza multiplă:

Teste de sânge – utilizate pentru a elimina suspiciunea altor boli care au simptome similare cu scleroza multiplă.

Puncția lombară – se recoltează lichid cefalorahidian din canalul spinal pentru analize de laborator. Această probă poate arăta anomalii în anticorpii care sunt asociați cu scleroza multiplă (benzi oligoclonale, imunoglobuline G). O puncție lombară ajută, de asemenea, la excluderea infecțiilor și a altor afecțiuni cu simptome similare cu SM.

IRM (imagistica prin rezonanță magnetică) efectuat cu substanță de contrast – evidențiază leziunile demielinizante cu aspect și localizare specifică la nivelul creierului și/sau al măduvei spinării.

Potențiale evocate (vizuale, acustice, senzoriale) – înregistrează semnalele electrice produse în sistemul nervos central pe căile de transmitere ale sensibilităților respective generate de stimuli specifici.

Complicațiile sclerozei multiple

Pacienții diagnosticați cu scleroză multiplă pot dezvolta și:

• Creșterea tonusului muscular (spasticitate) sau spasme musculare;

• Paralizie (deficit motor, în special la nivelul membrelor inferioare, cu afectarea mersului);

• Probleme legate de funcția vezicii urinare, a intestinului sau funcția sexuală;

• Depresie, anxietate, fatigabilitate;

Viața cu scleroza multiplă (cât poți trăi cu această boală)

Durata vieții pacienților cu scleroză multiplă poate fi comparabilă cu cea a unei persoane fără scleroză multiplă. Calitatea vieții are însă de suferit, dacă apar dizabilități.

Afecțiunile medicale cronice asociate, precum cele cardiovasculare, pulmonare, autoimune, diabetul, infecțiile, depresia, leziunile tegumentare secundare decubitului prelungit pot reduce speranța de viață. Vârsta în momentul diagnosticării, sexul pacientului, forma clinică, progresia bolii și răspunsul pacientului la tratament vor influența mult speranța de viață cât și calitatea vieții.

Surse: webmd.com, mayoclinic.org, msif.org, healthline.com, mssociety.org.uk

Medici care te pot ajuta

Gabriela-Mihailescu-.jpg

Neurologie

Dr. Gabriela Mihăilescu