Neurologia se ocupă de supravegherea întregului sistem nervos, astfel că există mai multe afecțiuni pe care un medic neurolog le poate diagnostica și trata. Printre acestea se numără leziuni sau infecții ale creierului, ale nervilor cranieni și ale măduvei spinării (respectiv ale sistemului nervos central), ale nervilor periferici, ale mușchilor sau ale sistemului nervos vegetativ. Cele mai întâlnite boli neurologice sunt accidentele vasculare cerebrale, boala Parkinson și alte tulburări de mișcare, epilepsia, encefalitele, mielitele, migrena, scleroza multiplă, demențele, miastenia gravis, miopatiile, poliradiculonevritele, nevralgiile sau polineuropatiile periferice.
În creier sunt localizate o sută de miliarde de neuroni capabili să genereze impulsuri, dar și să primească și să transmită impulsuri de la celulele învecinate. Neurologia se ocupă cu studiul sistemului nervos central, periferic și autonom. De asemenea, implică studiul tulburărilor structurale și funcționale ale sistemului nervos, de la malformații congenitale până la boli neurodegenerative, precum boala Parkinson, scleroza multiplă și boala Alzheimer.
Printre exemplele de analize imagistice utilizate se numără tomografia computerizată (CT), imagistica prin rezonanță magnetică (IRM), angiografia.
Pe de altă parte, o electroencefalogramă (EEG) poate fi utilizată pentru a evalua activitatea electrică a creierului în diagnosticarea unor afecțiuni precum epilepsia, boala prionică Creutzfeldt-Jakob sau encefalita.
Totodată, neurologii diagnostichează infecțiile sistemului nervos prin analizarea lichidului cefalorahidian (LCR), un lichid transparent care înconjoară creierul și măduva spinării.
Afecțiunile pe care le tratează neurologul:
- Accidente vasculare cerebrale;
- Dureri de cap (migrene, alte tipuri de cefalee);
- Dureri de spate;
- Discopatii, hernii de disc;
- Tumori cerebrale sau medulare;
- Epilepsie (crize convulsive, pierderi ale stării de conștiență);
- Scleroză multiplă;
- Boala Parkinson și alte tulbutări de mișcare (tremor, coree, boala Wilson, distonie);
- Neuropatii periferice (afecțiuni ale nervilor periferici);
- Leziuni sau infecții ale creierului și măduvei spinării;
- Boala Alzheimer și alte demențe;
- Scleroza laterală amiotrofică;
- Miastenia gravis;
- Miopatii, distrofii musculare.
De menționat că neurologia are și subspecialități:
- neurologie pediatrică sau neurologie infantilă;
- dizabilități de neurodezvoltare (neurogenetică);
- boli neuromusculare;
- neurologie pentru îngrijiri paliative și hospice;
- terapia durerii;
- cefalee;
- medicina somnului;
- boli cerebro-vasculare;
- tulburări autonome;
- neuropsihiatrie;
- epilepsie;
- tulburări de mișcare;
- neuro-oncologie;
- neuroimunologie.
Ce proceduri efectuează neurologii?
Neurologii efectuează pe lângă examenul clinic neurologic complet și pe lângă investigațiile imagistice (CT, IRM, angiografie) și o serie de teste și proceduri diferite pentru a diagnostica afecțiunile neurologice.
Puncția lombară
Printre procedurile folosite se numără puncția lombară. Aceasta se folosește pentru a colecta o probă de lichid cefalorahidian și ajută la diagnosticarea următoarelor afecțiuni:
- meningită;
- encefalită;
- mielită;
- boli autoimune, cum ar fi scleroza multiplă;
- demență;
- hemoragia cerebrală;
- poliradiculonevrită;
- compresii medulare.
Electromiografie
Un neurolog poate folosi electromiografia (EMG) pentru a evalua răspunsul mușchiilor la stimularea electrică a nervilor periferici, mai exact a nervilor ce controlează contracția musculară.
De obicei, un neurolog va efectua testul vitezei de conducere nervoasă (VCN) senzitivă sau motorie prin evaluarea răspunsului pacientului la stimularea electrică superficială.
În timpul unei EMG, medicul specialist introduce în mușchi ace de dimensiuni mici numite electrozi. Acești electrozi înregistrează activitatea electrică diferită ce are loc în țesutul muscular în timpul perioadelor de contracție și de repaus.
Neurologii pot folosi rezultatele unei electromiograme pentru a diagnostica bolile neuromusculare precum miastenia gravis, dar și scleroza laterală amiotrofică, polineuropatii sau miopatii.
Electroencefalogramă
Neurologii folosesc electroencefalogramele (EEG) pentru a măsura și înregistra activitatea electrică a creierului.
Neuronii comunică între ei prin impulsuri electrice, pe care o EEG le poate detecta. EEG poate urmări, totodată frecvența, amplitudinea undelor cerebrale și localizarea focarelor epileptice. Se pot face înregistrări de scurtă sau lungă durată, în starea de veghe sau în timpul somnului.
În timpul unei EEG medicul va aplica mici discuri, respectiv electrozi, pe scalp. Electrozii se conectează la un computer care convertește semnalele electrice în modele pe care medicul specialist le poate vizualiza pe un ecran sau le poate imprima pe hârtie.
Ce boli pot fi diagnosticate prin EEG:
- epilepsie;
- diferite alte tipuri de convulsii;
- tumori cerebrale;
- probleme de somn;
- comă sau lipsă de activitate cerebrală (moartea cerebrală).
Potențiale evocate acustic, vizual și somestezice
Constau în înregistrarea transmisiei impulsurilor nervoase (amplitudine, latență) pe căile acustice, vizuale sau ale sensibilităților. Se utilizează în diagnosticul sclerozei multiple.
Examenul Doppler al vaselor cervico-cerebrale
Este o investigație de tip ecografic prin care se inspecteaza pereții vaselor gătului (artere carotide, vertebrale) și a vaselor cerebrale, pentru a stabili dacă pacientul prezintă plăci de aterom, disecții ale peretelui arterial, stenoze (îngustări ale lumenului vascular) sau ocluzii.
Testul la Miostin
Miastenia gravis este o boală neuromusculară rară care afectează transmisia neuro-musculară a impulsurilor nervoase la nivelul mușchilor extremității cefalice, membrelor, toracelui și diafragmului. Un neurolog poate folosi testul la Miostin ca probă terapeutică pentru a diagnostica această boală.
Miostin este numele unui medicament care împiedică descompunerea acetilcolinei, un neurotransmițător care stimulează contracția musculară.
Miastenia gravis face ca sistemul imunitar să atace receptorii de acetilcolină situați pe membrana fibrelor musculare, ceea ce provoacă oboseală musculară și scăderea contracției și a forței musculare.
În timpul unui test la Miostin, neurologul va injecta o cantitate mică de Miostin intramuscular. Apoi, îi va cere pacientului să efectueze diferite mișcări pentru a determina dacă se îmbunătățește forța musculară.
Surse: mayoclinic.org, webmd.com
