Demența reprezintă o afecțiune comună de tip neurodegenerativ, ce impactează profund calitatea vieții unei persoane. Din punct de vedere medical, termenul “demență” nu se referă la boală în sine, ci la un sindrom clinic ce are la bază mai multe cauze posibile.
Din ce cauze poate apărea demența?
Boala Alzheimer reprezintă tipul de demență cel mai des întâlnit. [1] Cu toate că demența afectează cu precădere persoanele în vârstă, nu face parte dintr-un proces de îmbătrânire firesc.
Demența este cauzată de afectarea sau pierderea celulelor nervoase și ale conexiunilor lor în interiorul creierului. În funcție de zona din creier pe care o afectează, simptomele pot fi diferite de la persoană la persoană. Există mai multe tipuri de demență, care sunt grupate potrivit caracteristicilor pe care le au în comun.
Unele afecțiuni pot fi confundate cu demența, de exemplu, cele a căror apariție este provocată de o reacție la medicamente sau din cauza deficiențelor de vitamine și care s-ar putea îmbunătăți în urma administrării tratamentului adecvat.
Tipurile de demență progresivă care nu sunt reversibile includ:
- Boala Alzheimer, cea mai frecventă cauză a demenței [2];
- Demență vasculară;
- Demența cu Corpi Lewy;
- Demența frontotemporală;
- Demență mixtă.
Persoanele care au un risc maxim de a dezvolta o afecțiune precum boala Alzheimer sunt cele care:
- Fumează;
- Au peste 65 de ani;
- În istoricul lor medical există traumatism cerebral;
- Au un nivel educațional scăzut;
- Au o rudă de gradul I diagnosticată cu sindromul Down;
- Femeile care au vârsta de peste 35 de ani și au născut un copil ce a fost diagnosticat cu sindromul Down;
- În istoricul familial există cazuri de boală Alzheimer;
- Cele care cărora li s-a detectat prezența tipurilor de apolipoproteienă APOE-ε4 în organism;
- Persoanele diagnosticate cu depresie;
- Cele care au un nivel crescut de homocisteină
- Cele diagnosticate cu patologii cardiovasculare.
Ce simptome o pot semnala?
Deoarece “demența” este un termen medical ce are caracter general, simptomele fiecărei persoane pot diferi enorm și pot fi foarte variate.
Demență simptome comune [1]:
- Probleme de memorie;
- Deficiență de atenție;
- Dificultăți de comunicare, de gândire, de judecată și de rezolvare a problemelor;
- Percepție vizuală care depășește schimbările obișnuite care au loc odată cu înaintarea în vârstă.
Alte semne ce pot indica instalarea demenței pot fi [1]:
- Rătăcirea pe străzi cunoscute;
- Folosirea unor cuvinte atipice pentru a descrie obiecte familiare;
- Uitarea unor amintiri vechi;
- Uitarea numelor persoanelor apropiate, indiferent că sunt membri ai familiei sau prieteni;
- Incapacitatea de a îndeplini sarcini pe cont propriu.
Se poate trata?
Tratamentul pentru demență depinde în funcție de cauza care a dus la apariția acesteia. Atunci când boala Alzheimer se află în stadii incipiente, poate fi tratată. Însă, în general, tipurile de demență sunt diagnosticate în etapele moderate sau severe, când memoria a fost deja afectată sau deteriorată. Cu toate că nu dispunem de o teorie curativă, cu ajutorul unei abordări multifactoriale este posibil ca evoluția unei demențe de tip Alzheimer să poată fi încetinită.
Există medicamente cu ajutorul cărora se poate contribui la protecția creierului sau la gestionarea simptomelor de anxietate sau a schimbărilor de comportament. [1] Oamenii de știință încă fac cercetări pentru a dezvolta opțiuni de tratament.
Se poate preveni demența?
Un stil de viață sănătos ce implică exerciții fizice practicate în mod regulat, la recomandarea medicului, alimentația echilibrată și menținerea relațiilor sociale pot reduce riscul de a dezvolta afecțiuni severe care pot fi asociate cu demența. Iată ce poți face:
- Menține-ți memoria activă. Activitățile care stimulează memoria, precum lectura, jocurile de tip puzzle, integramele, pot întârzia apariția demenței și pot reduce efectele sale;
- Fii activ din punct de vedere fizic și social. Activitățile fizice și interacțiunile sociale pot fi de ajutor;
- Renunță la fumat – potrivit unor studii [2], fumatul poate crește riscul de apariție a demenței și al unor afecțiuni ale vaselor sangvine;
- Fă regulat teste de sânge, pentru a monitoriza valorile vitaminelor și, dacă este necesar, ia suplimente alimentare la recomandarea medicului;
- Gestionează factorii de risc de natură cardiovasculară. De exemplu, dacă medicul ți-a prescris tratament pentru hipertensiune, colesterol ridicat, obezitate sau diabet zaharat, urmează întocmai instrucțiunile medicale;
- Caută sprijin specializat în cazul în care ai simptome asociate cu anxietatea și depresia;
- Adoptă o dietă sănătoasă și echilibrată, bogată în fructe, legume, cereale integrale și acizi grași Omega-3;
- Odihnește-te suficient și discută cu medicul dacă pe timpul nopții ai dificultăți de respirație sau dispnee;
- Mergi regulat la consultații medicale pentru a îți verifica auzul. Persoanele care au deficiențe de auz tind să aibă un risc mai crescut de declin cognitiv. Este posibil ca diagnosticarea timpurie și administrarea tratamentului optim pentru deficiențele de auz să contribuie la reducerea riscului de demență. [2]
În cadrul secției de Neurologie Cronici din cadrul Enayati Hospital, pacienții care au fost diagnosticați cu demență beneficiază de tratamentul multifactorial corespunzător, pliat pe caracteristicile individuale.
În secția de Îngrijiri Paliative din Enayati Hospital, cei care au demență în stadii avansate au parte de tratamente complexe care vizează gestionarea simptomelor și îmbunătățirea calității vieții, într-un mediu ce asigură confort maxim.
Pentru informații suplimentare despre serviciile pe care le pune la dispoziție Enayati Hospital, te invităm să accesezi rubrica de contact.
Surse de informare:
- “What Is Dementia?” Centers for Disease Control and Prevention, 2019, www.cdc.gov/aging/dementia/. Accessed 23 Feb. 2023;
- Mayo Clinic. “Dementia – Symptoms and Causes.” Mayo Clinic, 17 June 2021, www.mayoclinic.org/diseases-conditions/dementia/symptoms-causes/syc-20352013. Accessed 23 Feb. 2023.