Blog

Secretul sărbătorilor de iarnă fără probleme digestive

Balonare, dureri abdominale, greață, vărsături… Nimeni nu-și dorește astfel de probleme digestive de sărbători. Și totuși, inevitabilul se produce dacă facem excese alimentare. Care sunt cele mai frecvente probleme digestive cu care se prezintă pacienții în această perioadă la medic și cum pot fi ele evitate, explică dr. Florentina Mehic, medic primar medicină internă la Enayati Hospital.

Durerile abdominale, balonarea, constipația sau diareea, greață sau vărsăturile sunt doar câteva din simptomele care pot apărea în mai multe afecțiuni digestive și care pot fi cauzate de o alimentație necorespunzătoare. Mâncărurile tradiționale de Crăciun și Revelion sunt în general cu multe grăsimi, cărnuri prăjite, cu sosuri și maioneze, dar și cu mult zahăr, dacă vorbim despre deserturi. În cazul unor pacienți cu boli cronice precum boala de reflux esofagian, ulcer gastric, diabet, ciroza hepatică, există anumite mențiuni speciale în ceea ce privește alimentația de sărbători. Astfel persoanele cu boala de reflux esofagian și ulcer gastric ar trebui să evite alimentele și fructele acide și iritante precum: citricele, roșiile, ciocolata, mâncărurile condimentate, picante care conțin piper sau ardei iute. Băuturile care pot irita mucoasa esofagului cum ar fi: sucurile acidulate, dar și cafeaua și alcoolul, care pot relaxa sfincterul esofagian inferior, favorizând refluxul acid trebuie evitate. În cazul persoanelor cu ciroză hepatică, excesul de carne și de alcool trebuie evitate.

Mâncărurile grase ce se regăsesc pe mesele tradiționale ale românilor de Crăciun și Anul Nou pot crește secreția de suc gastric și de bilă putând agrava simptomele. Consumul alimentelor bogate în grăsimi nesănătoase și de alcool poate agrava steatoza hepatică.

În cazul celor cu diabet zaharat este importantă limitarea consumului de zahăr rafinat și a deserturilor bogate în zahăr pentru menținerea nivelului glicemiilor la valori optime. Sarea în bucate trebuie și ea drămuită, în special în cazul hipertensivilor.

,,Pentru a evita problemele digestive, în perioada sărbătorilor de iarnă, este important să fiți atenți la obiceiurile alimentare, dar și la numărul porțiilor. Sunt meniuri tentante, cu specific de sărbători, din care vreți să gustați, mai ales dacă ați ținut post și v-ați abținut de la aceste mâncăruri, dar e bine să fiți ponderați de sărbători și să vă gândiți că este extrem de importantă sănătatea dvs. și că nu e momentul să exagerați. Puteți alterna mâncărurile de la o masă la alta și să vă personalizați farfuriile în funcție de nevoile personale și de stadiul specific al afecțiunii. Dacă nu știți cum, cereți sfatul medicului curant”, susține dr. Florentina Mehic, medic primar medicină internă la Enayati Hospital.

Sfaturi pentru cei care au postit

Dacă v-ați încumetat să țineți post, inclusiv cu restricții alimentare, de sărbătorile de Crăciun și Anul Nou nu e momentul să recuperați la capitolul mâncare. Alimentele la care ați renunțat pe durata postului trebuie reintroduse treptat în dietă. E nevoie de echilibru în toate, deci și în alimentație, incluzând surse de proteine, carbohidrați complecși și grăsimi sănătoase la fiecare masă. Trebuie însă evitată supraalimentarea. Dulcele ispititor care se află pe mese de sărbători poate fi consumat cu măsură sau înlocuit cu fructe, un dulce sănătos.

Și fiindcă de sărbători se și bea, aveți grijă la consumul de alcool. Nu e recomandat, dar dacă vreți să gustați alcool, moderația e cuvântul cheie. Asigurați-vă că sunteți bine hidratați – apa este cea mai bună opțiune, dar puteți adăuga și ceaiuri neîndulcite sau infuzii de fructe.

Bucurați-vă de timpul petrecut împreună la mesele festive cu familia și prietenii, fără să exagerați. Astfel nu vă veți simți vinovați de fiecare îmbucătură în plus și nici nu vă va fi frică de probleme digestive de sărbători.