Mitra și Wargha Enayati sunt căsătoriți de peste 30 de ani, au trei copii împreună și au creat prima rețea de clinici private din România, Regina Maria. Povestea lor a început în Grenoble (Franța), și credem că va dura o eternitate.
Wargha este cardiolog și un om de afaceri a cărui misiune este să creeze cea mai mare clinică privată, rezervată persoanelor vârstnice, în vreme ce Mitra și-a dedicat tot timpul educației copiilor cu probleme sociale, care locuiesc într-una dintre cele mai bogate zone ale Bucureștiului, pe malul lacului Herăstrău.
Ne-am întâlnit pentru câteva minute la Centrul Educațional Băneasa, iar dialogul a fost brusc întrerupt de un telefon al grădinarului lor. Wargha a plecat, lăsând în urmă această poveste: „de când ne-am mutat aici, plantăm în fiecare an câte 10 platani. Ne plac acești pomi, dar ajutăm și mediul pentru că un copac aduce oxigen pentru două persoane. Iar orice platan vei vedea în zonă vine de la noi. Iar acum vă părăsesc pentru că a venit grădinarul.”
Urmăriți un interviu cu doi oameni care și-au făcut jurăminte de credință pentru o veșnicie și le iau în seamă.
Cum v-ați cunoscut?
Wargha: Spun versiunea mea? În Iarna lui 1987 în Grenoble, la o școală de iarnă Baha’i, unde ajunsesem cu scopul clar să mă apropii de o altă fată. (râde) Dar a apărut Mitra.
Și ți-a furat mințile?
Nu, dar…
Ce ți-a plăcut la Mitra?
Era relaxată, de gașcă. Haioasă. Și astăzi este așa, tot de gașcă.
Cert este că atunci, în 87, părea că s-a terminat tot. Ne-am pierdut unul de celălalt, nu am mai ținut legătura.
Mitra: Nu ai mai ținut tu legătura. Eu i-am trimis o scrisoare în România, dar el zice că nu a primit-o, altfel sigur ar fi răspuns. De cealaltă parte, eu când am văzut că nu primesc niciun răspuns, mi-am luat gândul de la el.
![](https://enayatimedicalcity.ro/wp-content/uploads/2022/05/blog-view3.jpg)