enayatimedicalcity.ro

Dr. Alice Brînzea: „Pielea nu uită nicio rază de soare pe care a văzut-o vreodată!” - Enayati Medical City

Dr. Alice Brînzea: „Pielea nu uită nicio rază de soare pe care a văzut-o vreodată!”

Dr. Alice Brînzea doctor în medicină, specialist în dermatologie şi gerontologie în Enayati Medical City a vorbit in MEDICHUB.RO despre efectele razelor solare asupra pielii, dar şi despre cum a ales să practice dermatologia.

 

Dr. Alice Brînzea: „Pielea nu uită nicio rază de soare pe care a văzut-o vreodată!”

Alice Brînzea este doctor în medicină, specialist în dermatologie şi gerontologie şi este interesată de procesele patologice de la nivelul pielii. Specialistul vorbeşte despre efectele razelor solare asupra pielii, dar şi despre cum a ales să practice dermatologia.

Suntem, iată, în faţa unei veri care încă nu s-a hotărît dacă ne încălzeşte sau ne plouă. Cert este că a început vremea expunerii la soare, după, pentru unii, un an de absenţă şi izolare. Ce recomandări facem în acest context?

Dr. Alice Brînzea: Recomandările rămân aceleaşi pe care toată lumea le ştie, dar puţini le aplică. Cea mai la îndemână metodă este aceea de a evita expunerea la razele UV în intervalul orar 11.00 – 16.00. În afară de asta, reamintesc măsurile de protecţie dermato-cosmetice, adică unguente cu factor de protecţie SPF 50+ aplicate corect, în cantitate suficientă şi la intervale de timp de cel mult două ore. Acestea ne pot salva de complicaţii de tipul cancerului de piele.

Dar nu acesta este singurul risc.

Îmbătrânirea cutanată este cauzată de expunerea în exces la radiaţiile UV. Ceea ce, de obicei ignorăm, şi facem asta chiar şi noi, dermatologii, este faptul că efectele pe care radiaţiile UV le au la nivelul pielii spunem că sunt de tip cumulativ, adică pielea nu uită nicio rază de soare pe care a văzut-o vreodată, iar aceste defecte ce pot să apară la nivelul ADN-ului celular vor determina ceea ce numim plata unei „facturi” pe care o acumulăm pe pielea noastră.

Şi cum o plătim?

Dr. Alice Brînzea: O plătim cu îmbătrânirea pielii, cu riduri, pete şi, desigur, cele trei tipuri de cancere cutanate, care au drept cauză principală expunerea la razele ultraviolete.

Ce recomandări aveţi pentru copii?

Dr. Alice Brînzea: La copii este recomandat să folosim crema specială pentru ei, cu filtru mineral, dar să conştientizăm faptul că nu există un filtru mai ridicat de 50+SPF. Deşi există pe piaţă creme cu SPF 100, nu este încă dovedită ştiinţific eficienţa lor sporită faţă de cele cu filtru 50+.

Este absolut necesară folosirea acestui filtru la copii, tocmai datorită efectului cumulativ al razelor ultraviolete asupra pielii.

Dintre toate specializările pe care le-ai fi putut alege, de ce ai optat pentru dermatologie?

Dr. Alice Brînzea: Prima mea alegere, de fapt, a fost geriatria, gerontologia. Pasionată de tot ce înseamnă îmbătrânirea, proces ce se observă cel mai bine la nivelul pielii, m-am lăsat dusă de acest val, a urmat un doctorat în această direcţie, în special în zona leziunilor cutanate maligne la vârstnici, pentru ca apoi să merg spre dermatologie.

Ce ţi-a plăcut la această specialitate?

Dr. Alice Brînzea: Mi-a plăcut că, în această specialitate, poţi pune un diagnostic, urmat desigur de investigaţii suplimentare, în câteva momente, doar privind pielea. Este ceva specific dermatologiei. Uneori mă amuză scepticismul pacienţilor care-mi mărturisesc: „cum de ştii? Doar te-ai uitat câteva secunde la o leziune!”. Însă pentru acele câteva secunde şi certitudinile ce vin în acele clipe au însemnat mulţi ani de muncă în spate.

Cum e posibil aşa ceva? Întreb şi eu precum pacienţii tăi? Fiindcă un diagnostic înseamnă să pui multe diversităţi într-o unitate, or, dacă mă uit la pielea mea, nu văd decât multe diversităţi fără nicio coerenţă?

Dr. Alice Brînzea: În dermatologie există undeva spre 4000 de leziuni descrise şi afecţiuni. Mai departe, multe dintre ele prezintă elemente comune: roşeaţă, tumefacţie, cruste şi aşa mai departe. Secretul stă, desigur, în a învăţa foarte mult despre aceste patologii, dar şi în a vedea. Este foarte dificil să pui un diagnostic în dermatologie dacă nu ai mai văzut niciodată o leziune. Aşa că, pot spune că datorez această „măiestrie” celor de la care am învăţat cele mai multe dintre lucrurile pe care le cunosc.

Cine ţi-a fost mentor?

Dr. Alice Brînzea: Mentori mi-au fost domnul conferenţiar Cătălin Popescu şi doamna doctor Raluca Popescu, de la Spitalul Colentina, unde am terminat rezidenţiatul. Ei mi-au fost şi-mi sunt şi acum foarte aproape.

Aş mai spune aici că am învăţat foarte multe lucruri de la colegii mei mai mari, de la doctoriţele Roxana Nedelcu şi Gabriela Turcu.

Iar, în familie, am văzut ce înseamnă medicina, la mama. Odată cu ea am îndrăgit medicina şi mă fascinau, când eram mică, toate cărţile mamei, volume de specialitate, care umpleau bibliotecile noastre de acasă. Avea nişte atlase ruseşti de dermatologie, pe care le răsfoiam cu pasiune, de mică.

Care a fost cel mai complicat caz al tău?

Dr. Alice Brînzea: Cele mai severe cazuri sunt urgenţele dermatologice, puţine, este drept, dar serioase. Ele sunt cele mai alarmante.

Un pacient cu Sindrom Stevens-Johnson este una dintre marile urgenţe dermatologice şi este impresionant vizual, ca prezentare clinică: este o reacţie agresivă a organismului la, de obicei, un produs medicamentos de care pacientul a abuzat cumva. Urmează nişte leziuni severe la nivel cutanat, inclusiv la nivelul mucoasei, buzelor, ochilor, gurii, totul sângerează.

Fără îndoială, cele mai complicate cazuri, în care ai emoţii chiar şi tu, ca medic, sunt cele în care există o suspiciune a cancerului de piele, în special a melanomului, unul dintre cele mai agresive tipuri de cancer din întreaga oncologie. Sigur că, în clipa în care identifici o leziune de acest fel şi o excizezi, până vine rezultatul anatomo-patologic, emoţiile sunt grozave.

Ce faci? Trăieşti în acelaşi ritm cu pacientul?

Dr. Alice Brînzea: Chiar într-un ritm şi mai alert, fiindcă tu ştii şi conştientizezi în mod clar mult mai mult decât pacientul şi situaţia şi potenţiala evoluţie. Aşteptăm împreună, cu sufletul la gură, rezultatul testului histopatologic, fiindcă odată cu el impunem şi un anumit prognostic şi o anumită atitudine, mai bună sau mai puţin bună în funcţie de stadiul în care acesta este este descoperit.