Prin definiție, spasticitatea reprezintă o manifestare clinică secundară lezării neuronilor motori cu localizare la nivelul substanței cenușii a creierului. Se caracterizează prin creșterea tonusului muscular (hipertonie) pe anumite grupe musculare – flexori și pronatori la membrele superioare, extensori și rotatori la cele inferioare.
Ce înseamnă mai exact spasticitatea pentru pacient?
Această hipertonie persistentă a musculaturii evoluează în majoritatea cazurilor spre posturi nefiziologice, adesea dureroase și vicioase, putând avea un impact funcțional semnificativ, prin afectarea activității motorii zilnice (îmbrăcat, mâncat, scris, igienă personală), a ortostațiunii și a mersului conducând în final la scăderea calității vieții. O treime dintre pacienții cu spasticitate sunt obligați să își modifice sau să elimine o parte dintre activitățile lor de rutină, ca rezultat al acesteia.
Pacientul trebuie evaluat, atât în repaus, cât și în timpul desfășurării diferitelor activități funcționale, de către o echipă multidisciplinară formată din neurolog, specialist în reabilitare medicală, kinetoterapeut, ortoped, reumatolog etc) pentru a putea stabili impactul spasticității asupra performanțelor sale fizice. Tratamentul trebuie adaptat fiecărui pacient în parte, putând fi atât farmacologic cât și non-farmacologic. Desigur, reducerea generală a tonusului muscular exagerat este un deziderat important, dar scopul nostru principal, constă în îmbunătățirea funcționalității membrelor (activități de uz curent sau profesionale, transferuri, mers etc).
Tratamentul non-farmacologic constă în tehnici de fizioterapie, kinetoterapie, hidroterapie sau terapie prin dans.
În cadrul fizioterapiei putem asocia termoterapia locală – fie crioterapia (masajul cu gheață, băi reci parțiale), fie aplicații de căldură locală (parafina, lampa cu infraroșii) – sau hidroterapia parțială, ultrasunete și unde scurte cu rol în creșterea elasticității tisulare, a flexibilității și a mobilității. Aceste tehnici cumulate cu cele de kinetoterapie, masaj și terapia prin dans pot conduce la rezultate superioare, ameliorând și coordonarea și echilibrul. Masajul folosit este de tip sedativ – decontracturant, centrat pe musculatura cu tonus crescut (spastică) (efleuraj și petrisaj longitudinal) și trofic – tonicizant aplicat musculaturii antagoniste (cea responsabilă de mișcarea inversă – respectiv extensia și supinația membrului superior și flexia celui inferior)
Kinetoterapia în spasticitate are rol în facilitarea mișcărilor și în promovarea activității musculaturii antagoniste, prin inhibarea musculaturii spastice (agoniste). Pacientul trece printr-o serie de exerciții progresive în ceea ce privește intensitatea, complexitatea și gradul de efort, alese de către specialiști în funcție de capacitățile fizice, dorințele pacientului, toleranță la efort și rezultatele obținute, axate pe tehnici generale de relaxare și reducere a tonusului muscular crescut, de corecție a posturii membrelor afectate, la care se asociază elemente de facilitare (vibrații aplicate la nivelul musculaturii neafectate de spasticitate, modificarea temperaturii locale, presiune aplicată asupra tendoanelor etc)
Se va stabili cel mai adecvat program zilnic de exerciții care, inițial va fi realizat și coordonat de către kinetoterapeut, urmând a fi învățat pe parcursul ședințelor de către pacient și/sau de către persoana în grija căreia acesta se află, și continuat la domiciliu pe termen lung, cu ajustări ulterioare, în cadrul unor ședințe noi, în funcție de evoluție. Reabilitarea medicală este considerată în scleroza multiplă un tratament complementar terapiilor modificatoare ale evoluției bolii.
Echipa multidisciplinară va contribui de asemenea la identificarea și tratarea unor eventuale co-morbidități care ar putea reprezenta factori agravanți ai spasticității (ex. infecțiile tractului urinar, constipația, ulcerația tegumentară, luxațiile, entorsele, fracturile, artrozele, discopatiile vertebrale etc.).
