Descopera povestile pacientilor
Ce oferim în Enayati Home
Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Sollicitudin odio dolor vitae, turpis amet sodales sit fermentum. Pulvinar elit massa risus magna pellentesque leo.
Ingrijire personala
Centru performant
Conditii de cazare
Hidroterapia este o metodă bazată pe proprietățile apei, fiind folosită pentru a trata anumite afecțiuni, cum ar fi afecțiunile degenerative sau neurologice. Printre beneficiile sale se numără susținerea digestiei, creșterea metabolismului sau ameliorarea durerilor musculare.
Află din acest material tot ce te interesează despre hidroterapie!
Cuprins:
Ce este hidroterapia
Hidroterapia este o metodă terapeutică care previne, tratează și vindecă cu ajutorul apei diferite afecțiuni, cum ar fi afecțiunile degenerative sau neurologice. De asemenea, terapia cu apă mai este benefică și în tratarea durerilor încheieturilor mâinilor. Cu alte cuvinte, corpul răspunde la stimuli calzi și reci sub presiunea apei sărate sau dulci.
Tratamentul se folosește de proprietățile fizice ale apei, cum ar fi temperatura și presiunea, pentru a declanșa o serie de reacții în corp precum reducerea sensibilității la durere, îmbunătățirea digestiei, stimularea sistemului imunitar, buna circulație sanguină și reducerea stresului.
Ședințele de hidroterapie pot fi realizate în locațiile care dispun de bazine pentru terapie fizică, bazine de înot, jacuzzi cu hidromasaj, saune, dușuri sau băi.
Beneficii hidroterapie
– Ameliorarea durerii musculare;
– Favorizarea detoxifierii;
– Susținerea digestiei și creșterea metabolismului;
– Îmbunătățirea tonusului muscular și a sănătății pielii;
– Stimularea imunității;
– Favorizarea circulației sanguine;
– Recuperare după accidente sau activități sportive intense;
– Recuperarea în afecțiunile neurologice: Scleroza multiplă, post-AVC, Boala Parkinson etc.
Afecțiuni ce pot fi tratate cu ajutorul hidroterapiei

Sursă foto: shutterstock.com
Terapia cu apă este indicată când pacientul a fost diagnosticat cu:
- Patologii degenerative;
- Afecțiuni neurologice, de pildă, fibromialgia, scleroza multiplă, boala Parkinson, post-AVC etc.
- Stres și anxietate;
- Afecțiuni ale articulațiilor și ale oaselor, de exemplu, artroză.
Spre exemplu, terapia cu apa caldă de la spa are un efect semnificativ în ameliorarea durerilor în cazul pacienților cu boli cronice ale sistemului musco-scheletic și ale țesuturilor conjunctive. Totodată, apa caldă poate relaxa mușchii și crește fluxul sanguin, ceea ce reduce durerea localizată într-o anumită zonă a corpului.
Centrele pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC) din SUA au observat că terapia cu apă îmbunătățește sănătatea mintală, iar în cazul persoanelor diagnosticate cu fibromialgie s-a descoperit că exercițiile care au la bază hidroterapia reduc anxietatea și stresul.
Și persoanele care suferă de artroză pot apela la hidroterapie, întrucât pacienții cu artroză la nivelul genunchiului pot înregistra progrese vizibile după ce au folosit terapia cu apă timp de opt săptămâni.
De asemenea, multe forme de hidroterapie ajută pacientul să se relaxeze, atât fizic, cât și mental. Apa caldă are proprietatea de a ameliora tensiunea din mușchi, promovând în același timp o stare de relaxare.
Proceduri și metode de hidroterapie

Cele mai utilizate forme de hidroterapie sunt: hidroterapia cu duș subacval, jacuzzi în aplicații generale individualizate sau în aplicații parțiale pentru membrele superioare/ inferioare, hidrokinetorapia, băile alternative cu apă rece sau caldă, hidromasajul, spa-ul și terapia Kneipp.
Hidrokinetoterapie
Hidrokinetoterapia este o metodă de recuperare medicală care presupune realizarea unor exerciții fizice în apă, fiind indicată persoanelor care au probleme circulatorii (cei care au trecut prin traumatisme), în cazul pacienților cu artroză sau al celor cu probleme la coloana vertebrală.
Băi alternative cald/rece
Băile alternative cald/rece se referă la un tratament în care se alternează apa caldă cu apa rece. Concret, dușurile calde și reci sunt utilizate în scop terapeutic prin variația temperaturii apei. Metoda de hidroterapie se folosește în special pentru a ameliora durerile din zona cefei.
Hidromasaj
Hidromasajul, metodă a hidroterapiei, acționează precum un masaj manual cu scopul de a relaxa mușchii și de a dilata vasele de sânge. Acesta este indicat în urma unor dureri cronice, întrucât ajută corpul să se regenereze, oferind o stare de relaxare.
Spa
Poate cea mai cunoscută și aplicată metodă a hidroterapiei este spa-ul. Aceasta ajută pacientul să se relaxeze, să îmbunătățească articulațiile, să aibă un somn mai bun și să elimine acneea sau erupțiile cauzate de stres, lipsa somnului sau un regim alimentar dezechilibrat.
Terapia Kneipp
Terapia Kneipp cuprinde un concept larg de tratament, bazându-se pe procedee cu apă (hidroterapie și balneoterapie), terapie prin mișcare, nutriție și terapie naturistă. Se folosește de proceduri precum compresia Priessnitz, împachetări uscate și umede, dușuri rece, mersul prin apă sau oncțiunea cu nămol.
Avantajele dacă apelezi la Enayati Medical City pentru recuperare prin hidroterapie
Unul dintre avantajele hidroterapiei la Enayati Medical City constă în spațiul modern în care se fac recuperările. În baza de recuperare se fac și proceduri de kinetoterapie, hidrokinetoterapie, fizioterapie și hidroterapie. Baza de recuperare este dotată la cele mai înalte standarde și există zone specifice pentru fiecare tip de tratament, inclusiv pentru terapia cu apă.
În sala de hidroterapie se află :
- Saună
- Duș subacval;
- Cadă pentru întreg corpul;
- Baie parțială pentru membrele superioare și inferioare, iar în bazinul de hidrokinetoterapie există lift pentru pacienții cu dizabilități.
De asemenea, un alt avantaj major este reprezentat de pregătirea deosebită a personalului. Specialiștii din echipa medicală au o pregătire exemplară și se axează pe necesitățile particulare ale fiecărui pacient, indiferent că este vorba despre un adult sau un copil.
Cât durează o ședință de hidroterapie?
Timpul pe care specialiștii îl alocă unei ședințe depinde de mai mulți factori, precum vârsta pacientului, alte eventuale afecțiuni, procedurile recomandate. Astfel, intervalul de timp pentru fiecare ședință variază.
Rezultatele recuperii prin hidroterapie încep să se observe după mai multe ședințe și depind de problema medicală care necesită ameliorare și de alți factori ce țin de sănătatea pacientului și capacitatea organismului de a se recupera.
Contraindicații și efecte adverse ale hidroterapiei
Deși prezintă o serie de beneficii pentru pacienți, hidroterapia poate presupune și anumite contraindicații:
- Persoanelor cu unele afecțiuni, spre exemplu, persoanele cu hipertensiune nu pot efectua terapia cu apă, întrucât această metodă folosește apa caldă, care poate crește fluxul sangvin și suprasolicită inima. Totodată, hidroterapia nu este indicată persoanelor cu febră, leziuni tegumentare extinse, boli renale sau cancer.
- Există riscul de a face dermatită de contact
Hidroterapia mai poate provoca și o reacție alergică numită “dermatită de contact” pentru unii pacienți care folosesc anumite uleiuri, în timp ce utilizează una dintre metodele terapiei cu apă.
- Supraîncălzirea
De asemenea, mai poate apărea și supraîncălzirea în cazul hidroterapiei. Se întâmplă atunci când o persoană stă prea mult timp într-o cadă cu hidromasaj, iar acest lucru poate provoca greață, vărsături sau stări de leșin. Totodată, băile reci nu sunt indicate pentru persoanele vârstnice, iar cardiacii trebuie să evite sauna.
Discută cu un medic dacă observi un tip nou de durere sau dacă se agravează durerile pe care le ai deja, dacă sesizezi inflamații, schimbarea culorii pielii sau prezența unor iritații cutanate. [1]
Specialiști Hidroterapie
La Enayati Medical City te așteaptă unii dintre cei mai buni specialiști hidroterapie. Mai întâi, fiecare pacient nou este evaluat de specialistul la care a fost programat, iar în funcție de caracteristicile organismului său și/sau a afecțiunilor, acesta alcătuiește o schemă de exerciții pentru recuperare.
Secțiunea FAQ
A: Aceasta, în sine, nu stimulează procesul de slăbire. Însă, unele exerciții de hidroterapie pot fi incluse într-un program de pierdere în greutate și de îmbunătățire a stării generale de sănătate.
A: Terapia prin apă este foarte comună, dar există și unele proceduri care se fac doar în locații specializate, precum un spital, deoarece includ aparaturi specifice.
A: Indiferent din ce motiv decizi să încerci hidroterapia, discută mai întâi cu un medic și interesează-te despre temperatura apei care este adecvată organismului tău și care este intervalul de expunere pe care ți-l recomandă.
A: În general, cei mai mulți pacienți nu necesită monitorizare ulterioară, decât dacă au o afecțiune anume pentru care medicii recomandă acest lucru.
La Enayati Medical City se pot face diverse proceduri de hidroterapie pentru adulți și copii. Atunci când dorești să apelezi la o clinică de hidroterapie în București, vino la Enayati Medical City! Pentru informații suplimentare, accesează rubrica de contact.
Sursă de referință:
- “Hydrotherapy: What It Is, Benefits & Uses.” Cleveland Clinic, my.clevelandclinic.org/health/treatments/23137-hydrotherapy.
Echipa medicala
Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Sollicitudin odio dolor vitae, turpis amet sodales sit fermentum. Pulvinar elit massa risus magna pellentesque leo.

Cardiologie
Dr. Alexandra Dumitru
Dr. Alexandra Dumitru a început activitatea clinică în urma cu 9 ani ca medic rezident cardiolog în Terapie Intensiva Coronarieni din cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare “Prof. Dr. C.C. Iliescu”.
Contactează-ne și reprezentanții noștri vă vor oferi un plan de tratament personalizat
Știm că fiecare pacient este diferit. De aceea, suntem pregătiți să oferim fiecărui pacient îngrijirea de care are nevoie.