Coloana vertebrală este formată din 33 de vertebre, discuri intervertebrale și articulații. Este subîmpărțită în 5 regiuni – cervicală (7 vertebre), toracală (12 vertebre), lombară (5 vertebre), sacrată (5 vertebre) și coccigiană (4 vertebre – coccisul).
Coloana lombară este situată în partea postero-inferioară a trunchiului. Datorită discurilor intervertebrale, articulațiilor și a sistemului ligamentar este realizată mobilitatea, permițând mișcările de aplecare, lateralitate și torsiune (răsucire). Discurile intervertebrale contribuie și la preluarea șocurilor.
Odată cu înaintarea în vârstă, de obicei după vârsta de 40 de ani, discurile intervertebrale încep să degenereze, se deshidratează, își pierd elasticitatea și li se reduce înălțimea. Apropierea vertebrelor între ele coroborată cu depuneri sub forma unor excrescențe (osteofite), cu tendința de a forma punți intervertebrale se poate manifesta prin scăderea mobilității și durere fie localizată scrict lombar (lumbago), fie iradiată pe membrele inferioare (lombosciatică sau radiculită), cauza fiind compresia asupra rădăcinilor nervilor spinali care ies din măduva spinării și se distribuie specific unei anumite regiuni la nivelul membrelor inferioare.
Deplasarea laterală sau anteroposterioară a discurilor (protruzii sau hernii discale) comprimă de asemenea rădăcinile spinale, putând declanșa același tip de durere, asociind dificultatea de a găsi o poziție antalgică (nedureroasă), mersul șchiopătat și contracturi musculare.
În cazuri mai severe discurile se pot fisura sau rupe, fragmentele rezultate migrând și determinând compresii radiculare mai severe, compresii ale măduvei spinării sau îngustări ale canalului medular sau ale orificiilor prin care ies rădăcinile spinale.
Uneori durerea lombară, dar în special cea radiculară se asociază cu deficit motor (scăderea forței musculare) la nivelul membrelor inferioare, modificarea (reducerea) reflexelor osteotendinoase (rotulian și/sau ahilian) și tulburări de sensibilitate – respectiv amorțeli, furnicături, arsuri sau scăderea sensibilităților tactilă, vibratorie și proprioceptivă.
Modificările de statică vertebrală – scolioza, hiperlordoza sau rectitudinea coloanei lombare sunt factori favorizanți ai discopatiei lombare. Există și alți factori cauzatori controlabili, precum efortul fizic mare, de ridicare a unor greutăți, mobilizarea obiectelor grele, ortostațiunea prelungită (statul mult timp în picioare), poziții vicioase, sedentarismul, obezitatea, diferite traumatisme și fumatul.
Tasarea sau fractura unei vertebre sau deplasarea unei vertebre în ax față de cea deasupra sau dedesuptul ei (anterolistezis sau retrolistezis) generează de asemenea dureri la nivelul respectiv, accentuând simptomatologia algică. Durerile se pot accentua la mișcare, în timpul tusei, strănutului, la orostațiune prelungită.
Diagnosticul discopatiei lombare necesită o anamneză minuțioasă, respectiv un istoric al evenimentelor care au precedat durerea și al simptomelor, un examen neurologic minuțios care să stabilească sediul leziunii (cel mai frecvent se produc hernii de disc L4-L5 și L5-S1) și dacă există semne de compresie medulară, apoi se completează examenul clinic cu investigații paraclinice de tipul radiografiei de coloană lombară, rezonanță magnetică (IRM) – de elecție pentru patologia coloanei, sau tomografie computerizată pentru cei care au contraindicație de IRM.
Dacă există și tulburări de sensibilitate sau motorii se poate asocia electroneurografia cu determinarea vitezelor de conducere senzitive și motorii și electromiografia dacă se instalează atrofii musculare. Această investigație neurofiziologică apreciază gradul de afectare a rădăcinii respective precum și a raspunsului la stimularea electrică a mușchilor deserviți de acea rădăcina a nervului spinal.
În cazul unei deplasări discale mai importante se pot asocia și tulburări ale funcției vezicii urinare și intestinale prin compresia centrilor vegetativi care coordonează activitatea acestor organe.
Toate aceste simptome interferă cu activitățile zilnice, putând afecta sever calitatea vieții.
Tratamentul trebuie să fie în primul rând unul preventiv, respectiv să se evite toți factorii enumerați mai sus ca și factori cauzatori, să se mențină greutatea, o poziție corectă a trunchiului în timpul lucrului și să se practice regulat exerciții fizice (mers, înot). Sedentarismul conduce la slăbiciune musculară, ceea ce reduce capacitatea mușchilor paravertebrali și abdominali de a susține coloana vertebrală.
În aceste cazuri se recomandă o centură de susținere (lombostat) și exerciții de întărire a acestor grupe musculare.
În cazul instalării discopatiei lombare se recomandă inițial tratament conservator. Clasic se recomandă repaus la pat și dacă este posibil, chiar pe o suprafață dură. În prezent se consideră că repausul mai mult de o zi (când sunt dureri foarte puternice) conduce la slăbirea mușchilor, rigidizarea coloanei și agravarea durerii.
Se recomandă tratamente non-farmacologice de recuperare medicală cu efecte antialgice, antiinflamatorii și miorelaxante de tipul masajului terapeutic decontracturant care relaxează mușchii, elimină acidul lactic acumulat, stimulează circulația sângelui și aportul de oxigen și substanțe nutritive. Scade astfel contractura, se reduc spasmele musculare și diminuă durerile.
Chiropraxia care constă în aplicarea manuală a unor presiuni în diferite puncte dureroase reduce tensiunea musculară și articulară.
Hidrokinetoterapia constă în efectuarea unor exerciții fizice în bazin, mișcările în apă realizându-se mult mai ușor datorită forței lui Arhimede.
Kinetoterapie, mers, înot, bicicleta, fitness, yoga, stretching, tai-chi se pot asocia.
Fizioterapia are efecte antiinflamatorii, antialgice și miorelaxante, iar aplicarea de proceduri calde și reci alternativ favorizează circulația sanguină și funcția musculară.
Programele de recuperare trebuie să fie concepute pentru fiecare pacient în parte, luând în considerare manifestările clinice, severitatea bolii, eventualele comorbidități și nu în ultimul rând preferințele personale.
De cele mai multe ori este necesară o combinație de terapii non-farmacologice și se pot asocia și terapii medicamentoase cu efecte antiiflamatorii, antialgice, miorelaxante – cu administrare locală (tegumentară sau prin infiltratii epidurale) sau generală (tablete, injecții).
Pentru cazuri severe pot fi necesare intervenții chirurgicale – neurochirurgicale sau ortopedice de tipul – discectomiei (înlăturarea unui fragment discal), foraminotomie (lărgirea spațiului prin care iese din măduva spinării rădăcina nervoasă), laminectomia (extragerea unui fragment osos ‘lamina’), înlăturarea osteofitelor, fixarea vertebrelor prin dispozitive speciale, vertebroplastie (reconstrucția unei vertebre tasate sau fracturate), neurotomia prin radiofrecvență (distrugerea unui nerv).
O echipă multidisciplinară poate fi uneori necesară pentru rezolvarea unui caz complex, medicul specialist în recuperare medicală fiind în centrul echipei, putând interveni prin metodele descrise atât pre cât și postoperator.
