Printre cele mai comune afecțiuni ale ochilor este conjunctivita. Boala afectează atât adulții, cât și copiii, fiind extrem de contagioasă dacă a fost cauzată de virusuri sau bacterii. În schimb, conjunctivita poate fi evitată prin respectarea unor reguli de igienă extrem de simple.
Ce este conjunctivita?
Conjunctivita se definește ca o afecțiune inflamatorie a membranei transparente (conjunctiva) care acoperă pleoapa și partea albă a globului ocular. Atunci când vasele mici de sânge din conjunctivă se inflamează, acestea devin mai vizibile, având culoare roșiatică sau roz.
Conjunctivita poate fi cauzată de o infecție bacteriană sau virală, de o reacție alergică sau un canal lacrimal incomplet deschis (în cazul bebelușilor). Boala se manifestă atât în rândul adulților, cât și al copiilor. Cele mai frecvente conjunctivite sunt de natură infecțioasă sau alergică, manifestându-se în sezonul cald.
Conjunctivita la copii
Uneori igiena necorespunzătoare poate favoriza apariția conjunctivitei. Afecțiunea nu îi provoacă copilului durere și nu îi afectează vederea, însă apar simptome destul de iritante, precum: senzație de usturime, mâncărime la nivelul ochilor, ochi de culoare roșie sau secreții conjunctivale.
Conjunctivita va afecta de obicei un singur ochi, dar se poate răspândi și la ambii ochi în anumite cazuri. Tipurile de conjunctivită cauzate de bacterii și infecții au un grad mare de contagiozitate, un motiv principal pentru care se răspândesc cu rapiditate în grădinițe, creșe sau școli.
Cauze conjunctivită
Mai mulți factori sunt răspunzători de apariția conjunctivitei. Printre ei se numără virusurile, bacteriile, alergiile sau substanțele chimice. Prin urmare, conjunctivita este de mai multe tipuri: alergică, infecțioasă și chimică.
Conjunctivita alergică
Conjunctivita alergică afectează ambii ochi, fiind un răspuns la o substanță care provoacă alergii, precum polenul. Din această cauză organismul produce un anticorp numit imunoglobulina E (IgE), care activează celule speciale (numite mastocite) din mucoasa ochilor și a căilor respiratorii pentru a elibera substanțe inflamatorii, cum ar fi histaminele. Eliberarea de histamină a organismului poate produce o serie de semne și simptome de alergie, precum ochii roșii sau roz.
În plus, conjunctivita alergică creează mâncărimi intense, lăcrimare și inflamarea ochilor, fie strănut și secreții nazale apoase. Boala se ține sub control utilizând picăturile de ochi antialergice.
Conjunctivita infecțioasă
Conjunctivita infecțioasă este o inflamare a conjunctivei cauzată de virusuri sau bacterii. De cele mai multe ori, acest tip de conjunctivită este provocat de virusurile din familia adenovirusurilor. Desigur, factorul declanșator devine diferit în alte situații, unde conjunctivita va fi cauzată de virusul herpes simplex, virusul varicelo-zosterian sau COVID-19.
În schimb, nou-născuții sunt deosebit de sensibili la infecțiile oculare cauzate de bacteriile Chlamydia trachomatis sau Neisseria gonorrhoeae, pe care le dobândesc încă de la naștere.
Odată apărută, conjunctivita va determina dilatarea vaselor de sânge, ceea ce produce o culoare roșiatică sau roz a ochilor, iar secrețiile provoacă în multe cazuri încețoșarea vederii. Totodată, ochii pot deveni iritați și sensibili la soare.
Conjunctivita chimică
Atingerea ochilor cu mâinile contaminate de substanțe chimice provoacă conjunctivita chimică. Simptomele frecvente sunt roșeața și iritația, iar în anumite cazuri ochii lăcrimează excesiv și apare o secreție mucoasă. Dacă semnele nu dispar în decurs de o zi, atunci trebuie consultat medicul oftalmolog, întrucât substanțele chimice pot determina în timp leziuni oculare permanente.
Simptome conjunctivită
Cele mai frecvente simptome ale conjunctivitei sunt:
– Usturime sau senzație de arsură;
– Prurit ocular;
– Congestie conjunctivală (înroșirea ochilor);
– Secreții conjunctivale apoase, mucoase sau purulente
– Edem al conjunctivei și/sau a pleoapelor;
– Lăcrimare excesivă;
– Senzație de corp străin (numit în termen populari “nisip în ochi”);
– Formarea de cruste pe pleoape sau gene, în special în prima parte a zilei;
– Sensibilitate la lumina soarelui;
– Mâncărime sau iritație.
Metodele de diagnostic ale conjunctivitei
Conjunctivita se diagnostichează în urma unui examen ocular complet din partea medicului oftalmolog. În primul rând se debutează cu anamneza, o discuție între doctor și pacient privind istoricul bolii, începând de la apariția primelor simptome până la alte probleme de sănătate care pot favoriza conjunctivita.
Procesul continuă cu măsurarea acuității vizuale pentru a urmări dacă este afectată sau nu vederea. Apoi, medicul va continua să evalueze conjunctiva și structurile anterioare ale ochiului (sclera, cornee, cristalin). Nu în ultimul rând, se va face evaluarea structurii interne a ochiului pentru ca oftalmologul să se asigure că nu a fost afectat de conjunctivită și un alt țesut.
Pentru a determina agentul etiologic al conjunctivei, medicul oftalmolog va recomanda analizele medicale cum ar fi examenul bacteriologic, examenul virusologic și examenul citologic al secrețiilor conjunctivale.
Tratament conjunctivită
Tratamentul pentru conjunctivita virală se concentrează asupra ameliorării simptomelor până la remisia completă a bolii. Medicul oftalmolog va recomanda curățarea pleoapelor și îndepărtarea secrețiilor conjunctivale cu comprese reci sau calde de mai multe ori pe zi. În 15-20 de zile conjunctivita ar trebui să fie vindecată complet. Totodată, principala preocupare a medicului va fi ca pacientul să nu transmită boala mai departe în colectivitate.
Tratamentul conjunctivitei bacteriene presupune administrarea de antibiotice, în timp ce conjunctivita alergică necesită antihistaminice sau corticosteroizi, plus depistarea și eliminarea alergenului care a provocat afecțiunea.
Prevenirea conjunctivitei
Conjunctivitele virale și bacteriene sunt extrem de contagioase, iar pentru a împiedica răspândirea lor este nevoie de o igienă cât mai bună. În primul rând, mâinile trebuie curățate frecvent cu apă și săpun, apoi trebuie evitată folosirea în comun a picăturilor de ochi, a prosoapelor și a produselor cosmetice cu alte persoane. Totodată, este important să se evite expunerea la alergeni sau iritanți chimici.
În cazul în care pacientul poartă lentile de contact, medicul oftalmolog va recomanda scoaterea lor dacă au provocat conjunctivita. Nu în ultimul rând, o altă metodă de prevenție este izolarea timp de câteva zile a pacientului, în cazul în care a identificat simptomele conjunctivitei.
Surse: webmd.com, mayoclinic.org, msdmanuals.com, cdc.gov
FAQ:
Q: Conjunctivita se transmite?
A: Conjunctivita este o afecțiune care se transmite rapid în comunitate, în special dacă a fot provocată de bacterii sau virusuri.
Q: Cât durează conjunctivita la copii?
A: Conjunctivita la copii durează între două și trei săptămâni, în funcție de organismul fiecărui pacient.